Proiecte de 1,6 miliarde euro contractate prin Programul Operational Regional pana pe 8 octombrie

16 octombrie 2010 - Circa 2.500 de proiecte, în valoare de peste 1,6 miliarde de euro, au fost contractate prin Programul Operaţional Regional (POR) până la 8 octombrie, dintr-un total de aproximativ 7.000 de proiecte depuse, care însumează 11,9 miliarde euro.
Totodată, au fost aprobate 1.160 de proiecte, în valoare de 2,7 miliarde euro.

Cele mai multe proiecte au fost depuse, în perioada 2007-2010, la capitolul microîntreprinderi, respectiv 281, în valoare de 23,8 milioane de euro. Pe locul doi s-au situat cele 116 proiecte de infrastructură rutieră, în valoare de 822 milioane de euro, urmate de infrastructura educaţională, cu 115 proiecte, care însumează 138 milioane euro.

"Zona microîntreprinderilor este cea mai activă, iar în cazul ei, în Bucureşti-Ilfov, dar şi în alte zone, suntem în postura să oprim depunerile de proiecte", a declarat marţi Gabriel Friptu, directorul general al Autorităţii de Management al POR.

Pentru sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor au fost acceptate 240 de proiecte, cu o valoare de aproape 550 milioane euro.

Un număr de 308 proiecte, în valoare de 2,74 miliarde euro, au fost depuse pentru îmbunătăţirea infrastructurii regionale şi locale de transport, valoarea solicitată depăşind de 2,2 ori suma alocată domeniului. Dintre acestea, au fost contractate 116 proiecte, în valoare totală de 1,17 miliarde euro, şi au fost finalizate trei, care însumează aproape 11 milioane euro.

La acest capitol s-a suspendat depunerea cererilor în regiunile Nord Est, Sud Est, Sud Vest, Nord Vest, Centru şi Vest.

Pentru infrastructura de sănătate s-au contractat 30 de proiecte în valoare totală de 97 milioane euro, în timp ce la capitolul infrastructura serviciilor sociale au fost contractate 55 de proiecte, care cumuluează circa 37 milioane euro.

Totodată, s-au contractat 7 proiecte, în valoare de 78 milioane de euro, în cazul echipamentelor pentru situaţii de urgenţă şi 115 proiecte, care însumează 202 milioane euro, pentru infrastructura educaţională.

Sursa: Mediafax

Parteneriate

Clientii nostri

Testimoniale

  • "Colaborarea cu Bostina & Associates Financial Consulting in aplicarea si implementarea programului de finantare ne-a adus succesul in obtinerea fondurilor SAPARD pentru modernizarea fabricii noastre."

     

    Dumitru Barbulescu, Director General, SC Monte Verde Group SRL