BAFC, consultant pentru investitii finantate de UE in întreprinderi mari

18 mai 2011 - Ministerul Economiei a selectat consultanţi care vor evalua cererile de finanţare a proiectelor de investiţii în întreprinderi mari, derulate în baza Programului Operaţional Sectorial (POS) prin care sunt atrase fonduri de la Uniunea Europeană.
Pentru furnizarea acestor servicii a fost selectat consorţiul Boştină&Associates Financial Consulting, casa de avocatură Boştină şi Asociaţii şi FINAS Consulting SRL.

Mihaela Stănescu, director general Boştină&Associates Financial Consulting: "Obiectivul este de a asigura sprijinul de specialitate necesar eficientizării procesului de evaluarea proiectelor finanţate în cadrul POS CCE, contribuind astfel la implementarea şi absorbţia eficace, eficientă şi transparentă a fondurilor alocate prin acest program". 

Obiectivul general al acestui program este creşterea productivităţii întreprinderilor româneşti, cu reducerea decalajelor faţă de nivelul de productivitate la nivelul Uniunii Europene, astfel încât România să atingă, până în anul 2015, un nivel de aproximativ 55% din valoarea medie a productivităţii din UE.

Sursa: Mediafax

Parteneriate

Clientii nostri

Testimoniale

  • "Multumim consultantilor pentru sprijinul acordat in vederea pregatirii si implementarii proiectului nostru de masuri active pentru ocuparea persoanelor fara loc de munca din Municipiul Bucuresti si Judetul Ilfov.

    Proiectul nostru, „O sansa pentru fiecare!”, derulat prin programul Phare 2005 a avut un puternic caracter social si a reprezentat o sansa si un sprijin real pentru somerii care au dorit sa invete o meserie pentru a se reorienta profesional."

     

    Marian Socol, Director General, SC Christine Valmy SRL