Autoritatile din Regiunea Nord-Vest nu mai pot depune proiecte europene pe sanatate
24 august 2009 - Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a anunţat luni că autorităţile din această regiune nu mai pot depune proiecte pentru atragerea fondurilor europene în vederea reabilitării infrastructurii sanitare, deoarece valoarea proiectelor deja depuse este prea mare, transmite corespondentul NewsIn.
Potrivit unui comunicat de presă de luni al Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV), valoarea toatală a proiectelor deja depuse este cu 184% mai mare decât cea alocată regiunii de Nord-Vest, domeniul fiind cel de al patrulea suspendat, din aceleaşi motive, de Autoritatea de Management ale Programului Operaţional Regional (AMPOR).
"Începând cu data de 21 septembrie 2009, ora 16.00, se suspendă procesul de depunere a cererilor de finanţare în cadrul domeniului major de intervenţie 3.1 – «Reabilitarea /modernizarea/ echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate», în Transilvania de Nord. Este cel de-al patrulea domeniu major de intervenţie suspendat în regiunea noastră de către Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional (AMPOR) - Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei. Instrucţiunea de suspendare a domeniului a venit ca urmare a depunerii de proiecte care depăşesc ca valoare, la data de azi, 184% din alocarea regională pentru infrastructură de sănătate, autorităţile publice locale din Transilvania de Nord solicitând prin acestea 38,7 milioane Euro”, se arată în comunicatul de presă de luni.
Celelalte domenii suspendate sunt 2.1 – „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane – inclusiv construcţia / reabilitarea şoselelor de centură”, 5.1. „Restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural, crearea şi modernizarea infrastructurii conexe” şi 3.4. „Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă”.
Potivit ADRNV, domeniul major de intervenţie 3.1 – „Reabilitarea / modernizarea/ echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate” beneficiază de alocarea de 20,9 milioane euro pentru Regiunea Nord-Vest. În acest moment, sunt depuse pe acest domeniu 20 proiecte, dintre care cinci au fost respinse, restul aflându-se în diferite etape de evaluare.
Consiliul Judeţean Cluj şi Primăria Oradea au reuşit să atragă fonduri pe domeniul major 3.1, respectiv câte 5,88 milioane de lei – din care 4,8 milioane de lei provin prin POR.
„Domeniul major 3.1. beneficiază deja de două contracte semnate, pentru proiectele «Reabilitarea şi modernizarea Ambulatoriului Corp F – Hidroterapie al Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca» – beneficiar Consiliul Judeţean Cluj şi «Reabilitarea şi Modernizarea Corp Policlinică Ambulatoriu la Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu – Corp B Oradea»– beneficiar Primăria Oradea”, se mai arată în comunicatul de presă de luni.
Suma totală alocată Regiunii Nord-Vest (Transilvania de Nord) pe toate axele POR, pentru întreaga perioadă 2007-2013, este de 536,41 milioane de euro.
Sursa: NewsIn









