Asigurarea cu prioritate a cofinanţărilor în bugetul de stat

30 noiembrie 2010 - Primul-ministru Emil Boc a analizat, împreună cu membrii Comitetului Interministerial pentru monitorizarea absorbţiei fondurilor europene, situaţia proiectelor depuse, aprobate, contractate şi a plăţilor efectuate din 2007 până la 29 octombrie 2010 în cadrul celor şapte programe operaţionale sectoriale. Reuniunea a avut loc marţi, 2 noiembrie, la Palatul Victoria. “Un beneficiu important al acordului discutat cu FMI, CE şi BM este asigurarea resurselor pentru investiţii, prioritară fiind asigurarea cofinanţărilor pentru proiectele care beneficiază de bani europeni. În acest sens, în urma negocierilor cu finanţatorii externi s-a convenit ca banii pentru investiţii să fie aduşi cu prioritate în primul semestru, în vederea utilizării eficiente”, a declarat primul-ministru.

Primul-ministru Emil Boc a cerut ministerelor care gestionează bani europeni să prezinte o listă de proiecte europene care pot fi finanţate în primele 6 luni ale anului 2011 în vederea asigurării cu prioritate a cofinanţărilor în bugetul pentru 2011.

Situaţia proiectelor depuse, aprobate, contractate şi a plăţilor efectuate în perioada 2007- 29 octombrie 2010 este următoarea, conform datelor anunţate de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) din cadrul Ministerului Finanţelor Publice: în cadrul celor şapte programe operaţionale sectoriale au fost depuse 22.890 proiecte, din care au fost aprobate 5.983, iar pentru 4.318 proiecte au fost semnate deja contractele sau deciziile de finanţare, iar plăţile efectuate până la aceeaşi dată către beneficiari însumează mai mult de 5.800 milioane lei.

Sursa: www.gov.ro

Parteneriate

Clientii nostri

Testimoniale

  • Bunele servicii furnizate de consultantii de la Bostina & Associates Financial Consulting ne-au ajutat sa obtinem fonduri SAPARD, necesare pentru “Modernizarea si retehnologizarea morii de porumb cu degerminare – S.C. Combavipor S.A. Galati.”
     

     Ing. Ionel Anghel, Director General, S.C. Combavipor S.A. Galati