APDRP ramburseaza TVA-ul solicitantilor
12 februarie 2010 - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit va rambursa beneficiarilor Taxa pe Valoarea Adăugată, nedeductibila. APDRP va inapoia TVA-ul din bugetul de stat, deoarece nu este considerata o cheltuiala eligibila. Aceasta masura vine in sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale, asociatiilor, ONG-urilor cu personalitate juridică, neplătitoare de TVA si care isi vor putea deconta aceasta cheltuiala.
In cel mai scurt timp, APDRP va solicita beneficiarilor sa incheie un Act adiţional la Contractul de Finanţare, în care va fi precizată valoarea TVA aferentă proiectului şi care va fi rambursată în urma unor cereri de plată. Această facilitate va fi aplicată tuturor contractelor viitoare, dacă beneficiarii se încadrează în categoriile menţionate la articolul 32 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 74/2009.









