APDRP asteapta in iunie cereri de finantare pentru doua masuri, cu un buget de 220 milioane euro

1 iunie 2010 - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va primi în perioada 1-30 iunie cereri de finanţare pentru măsurile "Instalarea tinerilor fermieri" şi "Creşterea valorii adăugate a produselor agricole şi forestiere",suma alocată pentru sprijinirea proiectelor fiind de 220 milioane euro.
Proiectele depuse de tinerii fermieri pot primi până la 50 milioane euro, iar cele pentru a doua măsură 170 milioane euro.

"Sprijinul nerambursabil acordat în cadrul Măsurii 112 ("Instalarea tinerilor fermieri", n.r.) este de maxim 25.000 de euro pentru un tânăr fermier, iar pentru finanţarea unui proiect aferent Măsurii 123 sprijinul maxim nerambursabil este de 3 milioane de euro. Termenul limită pentru depunerea proiectelor în cadrul acestei sesiuni, pentru ambele măsuri de finanţare, este miercuri, 30 iunie 2010, ora 12:00. Cererile de finanţare pentru proiectele de investiţii se depun la sediile Oficiilor Judeţene ale APDRP pe raza cărora se realizează investiţia", se arată într-un comunicat al agenţiei.

Pentru a fi selectat spre finanţare, proiectul pentru care se solicită finanţare trebuie să acumuleze puncte, conform criteriilor de selecţie menţionate în ghidul solicitantului aferent fiecărei măsuri de finanţare în parte.

Sursa: Mediafax

Parteneriate

Clientii nostri

Testimoniale

  • "Colaborarea cu Bostina & Associates Financial Consulting in aplicarea si implementarea programului de finantare ne-a adus succesul in obtinerea fondurilor SAPARD pentru modernizarea fabricii noastre."

     

    Dumitru Barbulescu, Director General, SC Monte Verde Group SRL