APDRP a publicat modificarile privind Ghidul pentru Modernizarea exploatatiilor agricole

6 mai 2010 - APDRP a publicat versiunea actualizată a Ghidul Solicitantului pentru Măsura 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” care conţine o serie de modificări facilitarea depunerii proiectelor de investiţii, a comunicat joi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) solicită, începând cu 3 mai, data deschiderii primei sesiuni de primire a proiectelor pentru „Modernizarea exploataţiilor agricole” din acest an, depunerea dovezii capacităţii şi sursei prin care beneficiarul va asigura cofinanţarea proiectului. Pentru proiectele ce vizează noile provocări legate schimbările climatice, fondurile publice au fost suplimentate cu suma de 28.677.708 euro reprezentând alocarea financiară aferentă Planului European de Redresare Economică (PERE) destinată României.

Astfel, procentul de cofinanţare s-a majorat cu 10% pentru investiţiile având drept scop implementarea noilor provocări prin următoarele tipuri de operaţiuni: „îmbunătăţirea eficienţei utilizării şi depozitării îngrăşămintelor cu azotat”, „instalaţii pentru tratamentul apelor reziduale în exploataţii agricole şi în cadrul proceselor de prelucrare şi comercializare”. Această majorare se aplică exclusiv la partea din proiect destinată investiţiilor în aceste două tipuri de operaţiuni.

De asemenea, a fost introdus un nou sector, şi anume culturi de specii forestiere cu ciclu de producţie scurt şi regenerare pe cale vegetativă în scopul producerii de energie regenerabilă.

O noutate în ceea ce priveşte criteriile de selecţie este punctajul suplimentar care se va acorda pentru proiectele din sectoarele prioritare care vor realiza investiţii pentru producerea şi utilizarea energiei regenerabile, care vor primi astfel 5 puncte.

Punctajele pentru proiectele care prevăd investiţii în sisteme de irigaţii, energie regenerabilă şi procesare în cadrul fermei, se acordă în funcţie de ponderea acestor investiţii în valoarea totală eligibilă a proiectului.

Pentru proiectele care prevăd producţie în sistem ecologic punctajul se acordă în funcţie de ponderea suprafeţei/numărului de animale în suprafaţa totală/numărului total de animale al exploataţiei.

O altă modificare se referă la perioada în care persoanele fizice se pot autoriza ca Persoane Fizice Autorizate (PFA) pentru a putea fi acceptate ca beneficiari. Această perioadă a fost prelungită de la 30 zile lucrătoare, de la data primirii notificării privind selectarea cererii de finanţare, la 60 zile calendaristice. Dovada se va depune la momentul contractării şi se va putea face prin documente specifice emise de către instituţiile financiar-bancare.

Potrivit Ministerului Agriculturii, exploataţiile agricole care nu au mai beneficiat de sprijin nerambursabil oferit prin Programul SAPARD sau PNDR, pentru acelaşi tip de activitate, vor primi 7 puncte în loc de 5 puncte cum se acordau în sesiunile anterioare. "Acest aspect poate încuraja micii întreprinzători să acceseze fondurile nerambursabile oferite prin PNDR. Totodată punctajul acordat investiţiilor pentru procesarea produselor agricole a scăzut de la 10 puncte la 5. Conform noii versiuni a Ghidului Solicitantului, aferent Măsurii 121, exploataţiile agricole deţinute de fermieri cu vârsta sub 40 de ani vor primi 13 puncte", potrivit MADR.

Ministerul precizează că la punctarea criteriilor de selecţie cheltuielile neeligibile nu sunt luate în considerare.

Mai multe informaţii şi detalii se regăsesc în versiunea finală a Ghidului Solicitantului aferent Măsurii 121 „Modernizarea exploataţilor agricole”, cât şi în anexele acestuia, care sunt afişate pe pagina oficială de internet a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Sursa: NewsIn

Parteneriate

Clientii nostri

Testimoniale

  • "Multumim consultantilor pentru sprijinul acordat in vederea pregatirii si implementarii proiectului nostru de masuri active pentru ocuparea persoanelor fara loc de munca din Municipiul Bucuresti si Judetul Ilfov.

    Proiectul nostru, „O sansa pentru fiecare!”, derulat prin programul Phare 2005 a avut un puternic caracter social si a reprezentat o sansa si un sprijin real pentru somerii care au dorit sa invete o meserie pentru a se reorienta profesional."

     

    Marian Socol, Director General, SC Christine Valmy SRL